Este o poveste personalizată pentru copii despre răbdare, încredere în sine și frumusețea diferențelor dintre noi.
Personajul principal* este o rândunică sensibilă, isteață și atentă la detalii, care pleacă de la școală supărată, după ce doamna învățătoare o ceartă pentru că nu a terminat suficient de repede desenul primit ca temă. Tristă și dezorientată, pornește prin pădure, unde are parte de o serie de întâlniri care îi vor schimba perspectiva asupra situației în care s-a aflat.
Mai întâi, întâlnește un leneș care se mișcă foarte încet pe uscat, dar care îi dezvăluie că în apă poate să înoate extrem de rapid. Apoi, face cunoștință cu o veveriță iute ca fulgerul, dar care are alte activități la care nu se descurcă mereu la fel de repede.
Pe măsură ce ascultă poveștile celorlalți, rândunica se liniștește și înțelege că fiecare ființă are puncte forte și puncte slabe — și că asta nu o face nici mai bună, nici mai puțin valoroasă decât ceilalți.
Pentru copii mesajul este foarte clar: nu trebuie să fim buni la toate. Important este să ne cunoaștem calitățile și să le folosim cu încredere.
Pentru adulți, povestea vine cu o reamintire blândă: cât de important este să evităm etichetele și să nu punem presiune inutilă pe cei mici.
Cartea este adesea aleasă pentru copii timizi sau neîncrezători în forțele lor. Este un cadou minunat pentru sărbători, zile de naștere sau alte aniversări. Este perfectă pentru seri de lectură în familie și oferă momente frumoase de conectare părinte-copil.
La finalul cărții am inclus câteva întrebări gândite special pentru a genera discuții deschise între copil și adult. Acestea stimulează gândirea critică, creativitatea și empatia și oferă ocazia unor momente autentice de conectare. Ele fac tranziția de la lectură la dialog, învățând copilul să înțeleagă comportamente, emoții și alegeri într-un mod blând și jucăuș.
* Personajele pot fi personalizate
| Vârstă recomandată | 5-7 ani, 7-10 ani |
|---|---|
| Personaje personalizate | 1 |